Tantari

Intră în categoria agenţilor supărători şi a dăunătorilor pentru igienă. Ţânţarii nu provoacă pagube alimentelor sau materialelor, dar devin foarte supărători datorită zgomotului pe care îl fac în timpul zborului. Femelele se hrănesc cu sânge odată la 2 -3 zile, înţepăturile având efecte neplăcute.

Ce trebuie să știm despre controlul țânțarilor din grădină?

Recunoaștem cu toții cât de deranjant este zgomotul produs de țânțari în zborul acestora, iar mușcăturile reprezintă un adevărat pericol pentru sănătate. În cazul populațiilor mari de țânțari, va fi aproape imposibil să vă puteți bucura de spațiul și de activitățile în aer liber.

Dacă nu doriți să fiți restricționați de prezența culicidelor, este important să găsiți cele mai bune metode de prevenție și control.

Primul demers în acest sens este reprezentat de înțelegerea „dușmanului”. Țânțarii sunt mici diptere zburătoare, femelele căutându-și gazda prin detectarea dioxidului de carbon și a mirosului pielii. Pentru a se putea reproduce, culicidele au nevoie de o sursă de apă (iazuri, canale de drenaj, ape stătătoare, etc.), de aceea este indicat să evitați prezența zonelor de „apă stătătoare” din grădina dumneavoastră.

Care sunt riscurile asupra sănătății dumneavoastră asociate cu prezența țânțarilor?

Unul dintre cele mai mari riscuri asociate mușcăturilor de țânțari nu este reprezentat de pierderea unor cantități de sânge, nici de discomfortul creat, ci de transmiterea unor agenți patogeni în momentul hrănirii, inclusiv în cazul animalelor de companie.

Printre bolile transmise prin intermediul țânțarilor se numără: Malaria, Febra galbenă, Febra Dengue, Febra West Nile, Encefalitele virale și filarioza limfatică numită și elefantiazis.

Nu așteptați ca țânțarii să devină o reală problemă.

Majoritatea oamenilor consideră că vara este sezonul de apariție al țânțarilor, dar în realitate aceștia încep să apară în condiții de umiditate și temperatură (+10ºC) prielnice. Pentru o mai bună eficacitate și pentru a fi cu un pas înaintea acestora, măsurile de prevenție ar trebui luate o dată cu venirea primăverii. Optați pentru soluții pe termen lung.

Există o mare varietate de soluții pentru controlul culicidelor. Unele dintre acestea acționează prin prinderea și distrugerea țânțarilor, prin prevenirea dezvoltării larvelor, altele prin crearea unei bariere împotriva acestora.

Atunci când doriți să faceți alegerea corectă ar trebui să țineți cont de câteva aspecte:

-Perimetrul pe care doriți să îl acoperiți

-Costul și întreținerea sistemului

-Modul în care soluția pe care o utilizați afectează mediul

-Indiferent de alegerea pe care o faceți gândiți-vă la aceasta ca la o investiție pe termen lung.

De ce înțepătura de țânțari ne provoacă mâncărime?

După ce femela țânțar s-a “ospătat” îndeajuns cu sângele dumneavoastră sau a fost brusc deranjată de la masă, ea își ia zborul, lăsând în piele o parte din salivă. Reacția naturală a organismului la înțepătura de țânțar este de a elibera histamină, un compus cu azot care semnalează o reacție alergică, declanșând un răspuns inflamator, făcând ca vasele de sânge din zona înțepată să se umfle. Efectul va fi apariția unei bubițe mici, de culoare roz ce provoacă mâncărime. Așadar, histamina este un compus care prin el însuși provoacă mâncărime. ( De aceea, medicamentele numite ” anti-histaminice ” se adminstrează cu succes în astfel de cazuri. )

Ce trebuie să facem să atenuăm mâncărimea provocată de înțepăturile de țânțar?

Chiar dacă este greu să ne abținem să scărpinăm zona înțepată, totuși acest lucru trebuie de evitat pentru că poate genera consecințe mult mai grave. În primul rând, scărpinatul duce la ruperea pielii în acea zonă, iar dacă acest lucru se face cu mâinile murdare ne expunem la un risc ridicat de infecție. Mai mult decât atât, scărpinatul provoacă inflamarea zonei înțepate, lucru care atrage după sine mâncărimi și dureri mai mari. Cu alte cuvinte, a scărpina înțepătura de țânțar e ca și cum ai pune “gaz pe foc”, întrucât se declanșează un lanț de reacții “în cascadă” care înrăutățesc situația și mai tare.

Deși mulți oameni folosesc antihistaminicele menționate anterior, ca remediu pentru a reduce pruritul si alte simptome ale înțepăturii de țânțar , cu toate acestea , majoritatea dintre ele cauzează efecte secundare precum somnolența, chiar dacă ea încetează să mai apară după primele administrări medicamentoase.

Dacă preferați să alegeți metode naturiste, unele dintre ele oferă întradevăr o atenuare temporară a mâncărimii, însă trebuie avut în vedere că un tratament corect și eficient presupune mâncărime, umflare și durere.

Din fericire, există o gamă largă de plante și remedii naturale cu proprietăți anti – inflamatorii și antimicrobiene ce se pot administra în cazul înțepăturii de țânțar, dintre care vă propunem să experimentați oricare aplicarea de:

– aloe vera pe înțepătură, întrucât aceasta conține mai mult de 130 compuși activi și 34 aminoacizi care sunt benefici pentru piele;

– pudră de scorțișoară pe înțepătură deoarece are proprietăți antibacteriene si antifungice;

– felii de castravete proaspăt pe înțepătură, deoarece ajută la reducerea umflăturii ( e bine de știut că dimensiunea umflăturii pe care o face înțepătura de țânțar nu are nimic de-a face cu cantitatea de sânge extrasă de aceștia, ci cu modul în care sistemul imunitar reacționeaza la saliva țânțarului ajunsă sub piele);

– ulei de lavandă pe înțepătură, întrucât este unul dintre cele mai renumite uleiuri esențiale pentru mirosul său dar ți pentru proprietățile sale calmante și antimicrobiene;

– frunze zdobite de busuioc pe înțepătură, întrucât acesta conține camfor și timol, doi compuși care ajută la calmarea mâncărimii;

– felii de lămâie sau lime pe înțepătură, întrucât acestea au proprietăți anti -mâncărime, antibacteriene și antimicrobiene; evitați însă expunerea la soare după ce ați aplicat sucuri citrice pe înțepătură deoarece se crează o reacție ce determină apariția de vezicule;

– ulei de arbore de ceai pe înțepătură, întrucât acesta ajută la vindecarea de tăieturi, arsuri, infecții, și o multitudine de alte afecțiuni ale pielii; de asemenea, este un bun antimicrobian și antifungic;

– ulei esențial de mentă sau frunze proaspete zdrobite pe înțepătură, întrucât senzația de răcoare pe care o oferă poate bloca senzația de mâncărime, oferind o calmare temporară;

–  comprese cu gheață pe înțepătură;

– oțet sau bicarbonat de sodiu în apa în care faceți baie;despre cele mai bune modalități de control al acestor dăunători.

Cum să ne apărăm de țînțari și de înțepătura lor?

O înțepătură este enervantă, mai multe pot fi insuportabile, iar sute de înțepături pe parcursul a câteva luni poate ajuta de fapt, la dezvoltarea unei imunități la saliva țânțarilor (nu și la mâncărime din păcate) însă acest lucru nu ne va feri de riscul de a contacta o boală gravă, întrucât țânțarii au o capacitate incredibilă de a răspândi boli periculoase precum: malaria, encefalita, febra galbenă sau virusul West Niles. Chiar în SUA s-au descoperit nişte specii de ţânţari care transmit în mod obişnuit virusul West Niles, pe care ţânţarii se pare că-l iau de la anumite specii de păsări şi-l transmit, mai departe, la oameni. Cert este că aceste insecte sunt direct responsabile pentru moartea a peste un milion de oameni în fiecare an, fiind considerate potrivit unui studiu recent cele mai periculoase creaturi de pe pământ pentru om.

Cu alte cuvinte, este bine să evităm, pe cât posibil înțepăturile de țânțari, iar pentru a face acest lucru iată câteva lucruri pe care trebuie să le știm despre acestia . Tânțarii au o putere de adaptabilitate extreme de mare. Deși preferă zonele calde și umede, în special cele tropicale aflate aproape de ecuator, din nefericire, aceștia și-au extins habitatul pe toate continentele (cu excepția Antarcticii), acest lucru fiind influențat și de încălzirea globală, ce atrage după sine o creștere a temperaturii, creând astfel unui mediu propice pentru aceștia;

Ce îi atrage pe micii “vampiri”?

Țânțarii (doar femelele) au nevoie de sânge, fie uman, fie animal pentru a extrage proteinele necesare creării, maturizării și depunerii ouălor. Suntem atacați de țânțari pentru că sângele nostru are un rol important în reproducere și perpetuarea speciei, deci dinr-un instinct de conservare.

Cum să ne ferim de țânțari?

Desigur, cel mai bun mod de a preveni înțepaturile de țânțari este, în primul rând, de a evita intrarea în contact cu aceștia, în special în perioada dintre amurg și zorii zilei, atunci când sunt cei mai activi. De asemenea, trebuie evitate zonele mlăștinoase sau cu apă stătută în apropierea cărora se află colonii de țânțari.

După principiul „mai bine previi decât să tratezi”, specialiștii au stabilit că cele mai bune măsuri preventive, și cu adevărat eficiente în a ține țânțarii departe de pielea noastră sunt:

– folosirea de spray-uri sau creme anti-ţânţari;

– îmbrăcămintea adecvată, respectiv: bluze largi cu mâneci lungi (prin cele mulate înțepătura poate trece) de culoare deschisăl pantaloni lungi, palarii și șosete:

Cu privire la spray-urile și cremele anti-ţânţari, trebuie de precizat faptul că ar trebuie evitate acelea care conțin în compoziția lor o concentrație mare de DEET (N , N-dietil-meta-toluamide), întrucât aceasta este o substanță chimică ce are puterea de a topi plasticul sau naylon-ul, motiv pentru care o astfel de substanță nu are ce căuta în produsele care se aplică pe piele. Astfel de produse nu trebuie folosite niciodată pe pielea copiilor, deoarece pielea lor poate absorbi ușor aceste substanțe chimice, cu efecte nocive asupra sistemului lor nervos în plină dezvoltare.

De asemenea, o altă substanță chimică prezentă în spray-urile și cremele anti-ţânţari, cu potențial dăunător conform studiilor clinice, este permetrin-ul, astfel încât este bine să evitați aplicarea lor pe piele.

Dacă sunteți sceptici în utilizarea unor astfel de produse și sunteți adepții medicinei naturiste e bine să știți că sunt produse naturale care pot fi aplicate pe piele, cu efecte foarte bune în îndepărtarea țânțarilor, precum: uleiul din frunze de scorțisoară, uleiul de vanilie amestecat cu uleiul de măsline, uleiul de lămâiță, uleiul de eucalipt, uleiul de mentă.

Și consumul regulat al unor alimente pot ține la distanță țînțarii: usturoiul fie în formă pură, fie sub formă de capsule, precum și alimentele bogate în vitamina B1 – (tiamina) – sparanghel, salata, spanac, ciuperci, mazăre, ton, semințe de floarea soarelui, etc, ori comprimate cu această vitamină.

Studii vechi de prin anii 1960 au arătat că, administrarea suplimentară de vitamina B1, peste necesarul organismului, determină și o reacție a organismului de eliminare a excesului fie prin urina, piele sau transpirație. Atunci când este eliminată prin piele vitamina B1 degajă un miros pe care țânțarii nu-l agrează. .

De asemenea, trebuie să luăm în considerare și măsurile preventive pe care le putem lua pentru a-i ține pe țînțari departe nu numai de pielea noastră ci și de casa și grădină. Iată cele mai eficiente dintre acestea:

– drenarea – țînțarii au nevoie de apă pentru a se reproduce, prin urmare eliminați orice sursă de apă stătută din apropierea casei și goliți recipientele în care se colectează apă de ploaie precum bidoane, recipiente din plastic, găleti, tomberoane, etc.

– plantarea în curte de flori și plante al căror miros nu este pe placul țînțarilor precum: lămâiță, gălbenele, busuioc, lavandă, mentă, rozmarin, mușcată;

– montarea unei case pentru lilieci, care se știe că sunt consumatori feroce de insecte, mai ales țânțari; la fel de eficiente în combaterea țânțarilor din curtea și grădina noastră sunt și libelulele;

– păstrați piscina curata, filtrând apa si curațind-o cu soluții speciale pe bază de clor. Daca nu folosiți piscina pentru o perioda mai lungă, acoperiți-o etans. O piscină neingrijită corespunzător poate produce suficienți țânțari pentru a afecta un întreg cartier;

– populați iazul din grădină cu caras auriu. Acesta se hrănește cu larvele țânțarilor, reducând astfel populația acestora ;

– montați plase anti-țânțari la geamuri și uși, pentru a evita pătrunderea acestora în casă;

– montați plasă anti-țânțari deasupra patului, și mai ales la pătuțul copilului. Găurile sale fine vă vor ajuta să savurați răcoarea nopții și să aveți un somn odihnitor, fără să fiți deranjați de atacul țânțarilor;

Toate metodele prezentate anterior ajută la combaterea pe termen lung a țânțarilor, prin reducerea populațiilor de țânțari din jurul casei tale, fără însă a le putea elimina complet. Aceștia se vor dezvolta în zonele învecinate dacă nu vă convingeți vecinii să procedeze la fel cu siguranță veți fi vizitat de micii “vampiri”.

Chiar dacă am prezentat o mulțime de metode de a previni înțepăturile de țânțari, trebuie știut că niciuna dintre ele nu oferă 100 % protecție împotriva acestora, iar țânțarii au o dezvoltat o abilitate extraordinară în a găsi și cea mai mică părticică de piele lăsată expusă, și vor profita de acest avantaj pentru a te înțepa.

Dezinsectie tantari. Utilizam insecticide profesionale

Dezinsectie tantari. Utilizam insecticide profesionale si ultimele tehnologii in domeniu. Servicii profesionale dezinsectie tantari in Bucuresti si Ilfov. Dezinfectie Bucuresti. Dezinsectie viespi prin Control Insect Ilfov. Suna acum pentru consultanta telefonica gratuita!

Informatii preluate de pe http://www.pestcontrol-expert.ro